Loading
01/06/2017

Prima Editie

Way of the Ancients – Calea străbunilor, este o reuniune a liderilor spirituali din vechile popoare indigene și are rolul de a ne introduce în cele mai cunoscute tradiții din toate zonele lumii și aici amintim de civilizații precum Maya, Incașii sau Amerindienii, dar nu ne limităm doar la acestea, vom căuta să aducem în fața dumneavoastră și alte invățaturi pe masură ce vom înainta cu explorarea noastră. Acesta este un vis care în 2016 a reușit să prindă viață. Explorând căile celor care au fost înaintea noastră am descoperit că ei au inteles viața ca o călătorie de inițiere și echilibru, totodată am ințeles că noi astăzi avem tot mai multă nevoie să ne întoarcem la natura noastră, să înțelegem modul în care ne-am creat propria viață astfel încât să reușim să ne eliberăm de toate condiționările impuse de societate și modul în care ne-am creat identitatea.

Ne-am născut în această lume, am trecut prin valul uitării de sine și mai ales a motivului pentru care suntem aici, am trăit mai multe experiențe de viată care ne-au determinat să ne atasăm de poveștile noastre, de modele și condiționări care definesc identitatea noastră prezentă.

Pentru mulți aceasta este o experientă noua, pentru alții este ceva ce au experimentat mereu, dar nu au înteles încă. Redescoperim pe această cale impecabilitatea și integritatea la un nivel mai ridicat transpersonal.

Străbunii noștri aveau metode simple prin care reuseau să înteleagă aceste lucruri astfel încât să fie aduse la nivel de experientă și astfel au reușit să traiască în pace și armonie cu natura și tot ce ne inconjoară inclusiv alături de ceilalți semeni ai lor.

Constatând toate acestea am înteles care este nevoia noastră și astfel am decis să aducem împreună această cunoastere, pentru a întelege la un nivel mai profund ce înseamnă viața și care sunt adevaratele procese, descrise și experimentate alături de lideri spirituali, Păstratori ai Ințelepciunii Popoarelor Indigene, ajungând astfel la sursa acestei cunoasteri.

Trăim vremuri în care totul se schimbă in jurul nostru și avem nevoie să ințelegem că nu suntem separați de natură și de nimic din ceea ce ne înconjoară. În trecut străbunii noștri știau că au un drum de parcurs și că tot ce se intâmplă în viață este de fapt o inițiere care te conduce catre explorarea și extinderea conștiinței, cu scopul de a te descoperi pe tine însuți, pentru ați putea manifesta propria putere și darurile personale, pe care să le aduci in comuniune cu natura și cu tot ceea ce ne înconjoară.

În acest an ne-am propus să aducem in fața dumneavoastră trei dintre elderii unor culturi și civilizații care au pus o amprentă puternică în evoluția noastră ca umanitate și care știau cum să fie în armonie cu tot ce ne oferă ca resurse, pamantul și natura.

Pe perioada acestui eveniment vom explora impreună trei dintre cele mai importante tradiții și anume, traditiile intertribale nativ americane, Q’ero si Maya.

Explorând aceste moduri de viață vom ințelege că cele mai multe dintre răspunsuri le găsim in felul și modul în care străbunii noștri au știut să treacă peste fiecare incercare. Există puncte comune, atăt în pașii de urmat cât și în inițierile specifice fiecărei tradiții, puncte pe care dacă stăm să le analizăm, le regăsim inclusiv în tradiția noastră, lucru pe care l-am uitat de multa vreme.

Acest eveniment nu numai că este primul de acest gen in România dar, totodată, este și pentru prima dată când aceste trei traditii vor lucra impreună. Datorită aceastei reuniuni, “Way of the Ancients – Calea Străbunilor”, vom avea posibilitatea de a aduce in experienta noastră o parte din ritualurile și formele de vindecare existente în aceste trei tradiții, experiente ce se vor manifesta prin intermediul prezentărilor, discuțiilor și workshop-ului care va avea loc în perioada 28 Septembrie – 02 Octombrie la Râșnov.

“Way of the Ancients – Calea Strabunilor” este o mișcare care va crea anual posibilitatea de a aduce în mod direct, în propria noastră experientă, uneltele și cunoasterea din vechile tradiții, cunoastere care va contribui nu numai la evoluția personală a fiecaruia dar și la extinderea și vindecarea conștiinței colective.

Category: Uncategorized